Steaua a învins la Bistrița cu titularii pe bancă
Pentru Steaua s-a terminat campionatul. Până la final mai există meciul cu Dinamo și atât. La Bistrița n-a jucat echipa campioană. Au jucat rezervele lui Reghe și jocul n-a mai semănat cu cel din primele 29 de etape. Antrenorul s-a mulțumit însă cu gândul că echipa joacă mai slab pentru că își permite. Pentru că a luat deja campionatul. Primul meci al Stelei cu titulatura de campioană a scos oamenii din case la Bistrița așa cum făceau doar Fiorentina sau Atletico pe vremuri.
Amintiri cu Sevilla Pe stadionul unei echipe deja retrogradate, 90 la sută din fani au fost steliști. Cei mai bătrâni dintre ei au urmărit meciul cu imaginea de la Sevilla în gând. Îi vedeau parcă în teren pe Boloni, Lăcătuș sau Pițurcă, eroii din urmă cu 27 de ani. Asta doar în imaginația lor, pentru că pe gazon Adi Rocha, Mihai Costea sau Năstăsie se zbăteau să arate că și ei sunt campioni.
Puștiul Cojocaru salvator în două rânduri Le-a ieșit rar în prima repriză. „Nilă” a ratat două ocazii mari (5, 17 și 23), iar Adi Rocha l-a imitat. După 20 de minute Gloria a prins curaj. Sighiartău a ratat însă de două ori golul carierei (25, 31). Pe final, s-a remarcat puștiul Cojocaru, la primul meci ca titular în Liga I. Portarul de 17 ani a amintit puțin de Duckadam, când a respins șuturile lui Cubilla (39, 45).
Iancu, primul gol la Steaua În repriza a doua Reghe l-a băgat la joc pe golgheterul Rusescu, iar echilibrul s-a rupt imediat. Costea l-a umilit pe Trestenicu, a centrat pentru golgheterul campionatului, dar mingea a ajuns la Iancu, cel care a marcat primul gol la Steaua (61). Reușita i-a descătușat pe „roș-albaștri”, iar ocaziile s-au înmulțit la poarta lui Dolha, imediat după gol. Pe final însă letargia din debut a cuprins și jucătorii și spectatorii, iar Steaua câștigă fără să forțeze un meci în care doar prezența trebuia bifată.
GLORIA: Dolha – Trestenicu, Ad. Iordache, Hlinca, Țîrcă – Enescu, Feher – R. Radu, Cubilla, B. Oprea – Sighiartău
Rezerve: Albuț, Pouye, Oc. Ionescu, Berceanu, V. Pop, M. Stancu, Ciofu Antrenor: Nae Manea
STEAUA: Cojocaru – Râpă, Bratu, Gardoș, Lupu – Filip, Prepeliță – Năstasie, Iancu, M. Costea – Rocha
Rezerve: Tătărușanu, Szukala, Pintilii, Chipciu, Georgievski, Rusescu, Adi Popa Antrenor: Laurențiu Reghecampf
URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER